Sa scrii un roman este la fel ca si cum ti-ai pierde virginitatea. Esti gol si speri sa apesi butoanele potrivite, dar exista o sansa excelenta ca audienta ta sa rada pur si simplu si sa plece.
Mai mult decat atat, sa scrii este pur. Daca pictezi, sa spunem ca abilitatile tale sunt limitate de faptul ca degetele iti tremura, sau fibrele din pensula. Dar sa scrii, fiecare litera de pe pagina sta exact asa cum o scrii. Procesorul de cuvinte nu minte. Existi doar tu.
Acum cand nu exista nici o bariera dintre mintea ta si creatia ta, nu exista nici o bariera dintre mintea ta si sensul tau de merit de asemenea. Jumatate din timp, te simti bine, lent tiparind cuvintele pe pagina intr-un mod semicoerent. 99 la % din cazuri, vei fi suspicios daca posedezi inteligenta necesara sa clipesti. Dar salveaza totul pentru sfarsit, pretiosul 1 la %, ce se simte ca atinge punctul culminant in timp ce face dragoste cu o supernova.
Ochii tai vor lua bataia unui boxer. Uitandu-se fix pentru ore la o suprafata neteda care straluceste, nu este buna pentru tine, si acestia se vor simti umezi, lipiciosi, lustruiti si estompati. Totusi ceva te constrange sa le ignori suferinta, statornic, in obsesia ta de a gasi urmatorul 1 la % euforic.
Dupa un timp, toate lucrurile scrise din jurul tau sar cu o claritate fara precedent. Televiziune, stiri, carti, pentru majoritatea partilor, vor avea gust de carton in gura ta, si te vei intreba cat de mult te-ai bucurat de ele vreodata. Dar cateodata vei citi Pratchett, Eggers, Banks sau alte genii, si iti vor deschide creierul cu o singura propozitie si il vor lasa asa in poala ta.
In noua ta misiune gasita pentru a le atinge maretia, cel mai bun prieten va fi cheia.
Cu timpul, un roman suficent de avansat, creste intr-o creatura simtitoare ce traieste si tu devii gazda sa.