Acupunctura pentru scaderea in greutate

acupunctura

Obezitatea este o problema din ce in ce mai intalnita in randul copiilor si adultilor din ziua de astazi. Printre cauzele principale se numara consumul asa-numitelor alimente „junk-food”, stilul de viata sedentar si lipsa exercitiilor fizice din rutina zilnica. Obezitatea nu afecteaza doar aspectul, ci da nastere si la destule probleme de sanatate. De aceea medicii recomanda mentinerea sub control a greutatii corporale, multe persoane tinand un regim si avand grija mai mare la alimentatie. Recent si acupunctura se pare ca a inceput sa castige popularitate in ceea ce priveste ajutorul pentru slabit.

Motivul conform caruia acupunctura ajuta la scaderea in greutate sta in filozofia acesteia: deblocarea fluxului de qi (forta vitala) din organism. Acele sunt introduse de-a lungul rutelor energetice in asa fel incat regleaza productia anumitor hormoni ce joaca un rol principal in functionarea metabolismului, reglarea poftei de mancare si absorbtia nutrientilor. Cu toate acestea cine incearca sa slabeasca trebuie sa tina cont ca acupunctura nu este singura solutie care va inlatura acele kilograme in plus, este o terapie complementara ce trebuie asociata cu o dieta si cu un regim zilnic de exercitii fizice.

Acele sterilizate utilizate in acupunctura sunt introduse prin piele, stimuland eliberarea de endorfine, oferind un efect de relaxare si calmare. Alimentatia excesiva rezulta din stres in exces, anxietate si frustrare, iar acupunctura tine sub control nivelul acestora, in asa fel incat tendinta de supra-alimentare este redusa.

Acupunctura poate fi de mare ajutor in tinerea sub control a greutatii. Cu toate acestea, trebuie sa ne asiguram ca persoana pe mana careia ne lasam este experimentata, ca stie exact ceea ce face si unde sa actioneze. De asemenea inainte de a apela la acupunctura ar trebui consultat si medicul personal, pentru ca acesta sa isi dea si el sfatul, poate exista alte conditii medicale care ar putea fi afectate de terapia cu acupunctura.

Lasă un răspuns